Politica de rambursare

Politica de retur

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 34/2014, consumatorul beneficiază de dreptul de a se retrage dintr-un contract încheiat la distanță, fără a fi necesară motivarea deciziei, în termen de 14 zile calendaristice. Acest termen începe din ziua în care dumneavoastră sau o persoană terță desemnată de dumneavoastră, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor.

Pentru exercitarea dreptului de retragere, clientul are obligația de a notifica silkki cu privire la intenția sa în termenul menționat mai sus. Comunicarea deciziei de retragere se poate face prin transmiterea unui e-mail la adresa: clickandbuyhubix@gmail.com.

Silkki va accepta returul și rambursarea doar în cazul în care produsele sunt returnate în ambalajul original și în aceeași stare în care au fost livrate. Nu vor fi acceptate produse deteriorate, care prezintă urme evidente de utilizare, modificări fizice, mirosuri necorespunzătoare, murdărie, rupturi sau orice alte semne ce împiedică revânzarea acestora. Costurile aferente returului vor fi suportate de către client.

Contravaloarea produselor returnate va fi rambursată în termen de 14 zile calendaristice de la data la care silkki este informat cu privire la decizia de retragere din contract, cu condiția recepționării și aprobării returului în acest interval.

După primirea și verificarea returului, veți fi informat prin e-mail. Rambursarea se va realiza prin transfer bancar, fiind necesar să ne furnizați un cont IBAN valid, al cărui titular să fiți dumneavoastră. În cazul comenzilor achitate cu cardul, suma va fi returnată pe același card utilizat la efectuarea plății. Valoarea rambursată va include exclusiv contravaloarea produselor, taxa de transport achitată inițial nefiind rambursabilă.

Returul se poate efectua prin transmiterea unui e-mail, urmând pașii de mai jos:

  • Vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la adresa clickandbuyhubix@gmail.com, care să conțină următoarele informații: datele dumneavoastră de identificare, codul IBAN, produsele pe care doriți să le returnați și motivul returului (informație utilă pentru îmbunătățirea serviciilor noastre).
  • Veți primi un răspuns din partea noastră cu instrucțiunile necesare pentru efectuarea returului.
  • Produsele trebuie ambalate corespunzător, în ambalajul și starea lor originală, și expediate prin metoda de livrare aleasă de dumneavoastră. Costurile de transport pentru retur vor fi suportate de client.
  • Suma aferentă returului va fi restituită în contul dumneavoastră în termen de 3-5 zile lucrătoare de la data verificării coletului returnat.